vineri, 25 mai 2012

Cicatrici care se vindeca

Cu totii avem rani - si nu ma refer la rani fizice, ci la cele care dor mai tare, care te omoara spiritual si emotional. Si traim intr-o lume in care am invatat sa le ascundem atat de bine. Incercam sa punem "pansamente", apoi le mascam cu fel si fel de zambete, dar ranile raman acolo, se infecteaza. Dor si mai tare. Si dor in noi - pentru ca nimeni nu vede. Nimeni nu isi ia timpul sa priveasca cu adevarat in inima ta, sa vada ce se intampla defapt acolo. Apoi, in timp, sa spunem ca te vindeci, incerci sa uiti, dar ramane cicatricea. Acel lucru care iti va aminti mereu de cat ai suferit, si cel mai important, acel lucru care nu te va mai lasa sa fi liber - niciodata nu vei putea sa mai ai aceeasi incredere in oamenii care te-au ranit. Probabil niciodata nu vei mai fi la fel. Mi-am dat seama ca, desi inconstient, eu am facut asta. Din cauza unor lucruri care nu au mers bine, a unor relatii nereusite si a unor oameni care s-au dovedit a fi altfel decat ma asteptam, mi-am facut propriul zid de aparare, in spatele caruia sa ma pot ascunde - "ai incredere, dar pana la o limita, altfel vei ajunge sa fi ranita" , "Crezi, dar nu prea mult, altfel vei fi dezamagita", "sa ai asteptari, dar nu prea mari, pentru ca vei afla ca sunt doar iluzii". Vreau sa gandesc asa? Nu, nu vreau. Si nu aleg asta, dar e ceva ce s-a intamplat, ca si consencinta a multor lucruri care s-au petrecut, unele din cauza altor persoane, dar cele mai multe din cauza mea - pentru ca asa suntem noi, incapatanati, si ne avantam cu totul inainte, desi stim ca suntem in pericol sa ne lovim. Si totusi, atunci cand ranile astea se strang, chiar daca devin cicatrici, te apasa, te transforma in cineva pe care nu`l mai recunosti si cu care nici macar nu vrei sa semeni. Devi o cu totul alta persoana. Dar e cineva care poate face toate lucrurile noi. E cineva care poate sa vindece chiar si cele mai urate cicatrici, cineva care a platit un pret si a suferit cele mai dureroase rani - doar pentru ca eu sa pot fi bine. El a spus: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.” (Apocalipsa 21:5). Si eu Il cred. Dumnezeu nu vrea sa rezolve doar problemele prin care treci acum, ci si pe cele demult uitate, dar care au lasat cicatrici in inima si in persoana ta.

duminică, 26 februarie 2012

Rugaciunea :)


De multe ori când mă simt ca ultimul om, când îmi vine să țip, nu mă gândesc să țip către Dumnezeu - țip în mine, țip la ceilalți. Deși știu că nu e o atitudine bună. Oare nu s-ar schimba multe din circumstanțele noastre dacă am avea maturitatea să cerem ajutor atunci când avem nevoie, de la Cel care poate să ni-l dea?

Adevarata întelepciune înseamnă să ști ceea ce trebuie sa faci și să faci acel lucru. Acest tip de întelepciune este o forță. Este mai mult decât o abilitate. Poți avea abilitatea de a face un anumit lucru și totuși să nu-l faci. Rugăciunea este una dintre lucrările vietii tale, iar cel mai bun mod de a învata sa te rogi este de a practica rugăciunea. Antrenează-te să faci asta, indiferent dacă simti sau nu. Luca 18:1: „Isus le-a spus o pildă, ca să le arate ca trebuie sa se roage necurmat si sa nu se lase.” Isus nu a vrut sa le arate ca „ar trebui sa se roage atunci când simt.” Tu ai puterea de a decide ce vrei sa faci, asa ca alege sa te rogi. Pavel spune in Timotei: trebuie sa te rogi la timp si nelatimp. [„propovaduieste Cuvântul, staruie asupra lui la timp si nelatimp, ” (2 Timotei 4:2a).] Ca sa te rogi, nu ai nevoie de un loc special. Te poti ruga oriunde, în orice pozitie vrei. Nu trebuie neaparat sa ai un loc în care sa îngenunchezi, sau un loc suficient de înalt ca sa poti ridica mâinile, sau un loc în care sa poți striga. Te poți ruga cât de tare sau câte de încet vrei. Te poți ruga stând jos, întins, în genunchi – în orice poziție. Important este să te rogi. Așa că nu ai nici o scuză să nu te rogi. Decide să te rogi mereu, oriunde, iar Dumnezeu te va asculta și îți va răspunde.

Eu una, vreau să pot face asta.

Valentine`s Day asta...

by Ersi Moldovan on Monday, February 13, 2012 at 11:28pm ·

Ma tot gandeam in ultima vreme ca imi e dor sa scriu, si parca aveam o mie de siubiecte care se roteau in capul meu si totusi nu stiam despre ce sa scriu. Acum stiu. Valentine`s day. Sfantul Valentin, ziua indragostilor, whatever. Foarte tare ideea cu "sarbatoarea dragostei" , inimioare, flori, ciocolata, romantism etc. Tinde putin sa fie penal, dar totusi, e fain pentru cuplurile care sa bucura de asta. Nu comentez nimic. Dar ma enerveaza reactiile emo, gen "o, nu! sunt singura de valentines!" , "i will always be forever alone!", o doamne. Hai sa nu ne mai plangem de mila, pentru ca nu avem de ce. Indiferent daca esti singur sau esti intr-o relatie, esti extraordinar. Tu nu depinzi de cineva sa iti faca ziua de 14 februarie fericita sau trista. Du-te la culcare in seara asta cu gandul ca maine va fi cea mai tare zi! Si va fi. Trezeste-te cu acelasi gand. Sau, pune-ti in cap sa fi melancolic, si succes, cu cateva pachete de servetele si un status emo, treci si de ziua asta.

Sa fim seriosi, daca iubim, iubim in fiecare zi. Si nu uita, inainte sa poti iubi o alta persoana, trebuie sa te iubesti pe tine insati - so no more lame thoughts.



HAVE AN AMAZING VALENTINE`S DAY, AWESOME YOU!




[si pentru microbisti, incepe UEFA Champions League ... :))]

marți, 24 ianuarie 2012

Incredere


E atat de greu sa ai incredere in cineva. Se cladeste incet incet, si totusi, se poate darama brusc. Sunt persoane care merita increderea, si altele care doar se prefac. Partea trista e ca o parte din cele din urma nici nu isi dau seama de asta. Odata ce increderea ta a fost tradata, e greu sa o recuperezi. Ca o hartie mototolita care nu se mai poate reface. Nu e vorba ca nu putem ierta, se poate. Nu e vorba ca nu putem uita, e posibil. E doar vorba ca acea persoana nu merita increderea noastra. Nu e regretul ca i-am acordat-o, ci regret pentru ca nu a apreciat asta. Poti inchide ochii sa nu vezi ceea ce nu vrei, dar in final, va trebui sa-i deschizi.

Partea cea mai proasta din a fi mintit, e momentul cand realizezi ca din punctul celuilalt de vedere, nu ai meritat adevarul. Sa fi protejat? Poate. Dar sa fim seriosi, ce poate proteja o minciuna? Nu poate niciodata sa tina loc de zid de aparare, si chiar daca reuseste un timp, atunci cand se darama face ma multa mizerie decat ar fi facut adevarul la inceput. Indiferent daca adevarul doare, indiferent daca e greu de auzit si de acceptat, tot e mai bun decat orice minciunica "nevinovata". Pentru ca, in final, adevarul te face liber.

Fii o persoana de incredere si apreciaza increderea care ti se ofera.

marți, 3 ianuarie 2012

Ce am invatat in 2011


Am invatat ce inseamna sa iubesti intr-un fel care te determina sa nu fi egoist. Sa daruiesti si sa te daruiesti cu totul fara sa astepti nimic in schimb. Fara rasplate. Fara motive ascunse. Am invatat ce inseamna rabdarea, si cum e sa fi fortat sa dobandesti rabdare. Acum stiu ca rabdarea nu e capacitatea de a astepta, ci atutudinea pe care o ai in timpul in care astepti.

Am invatat ce inseamna sa lasi de la tine,sa iti calci pe mandrie si sa apreciezi atunci cand ceilalti fac asta pentru tine. Am invatat sa vad. Sa inteleg. Sa ma pun in locul celuilalt.

Am invatat ca orice as rosti, cuvintele mele au putere. Si chiar daca ma doare pe mine, reprosand, ii ranesc si pe ceilalti. Acum stiu ca nu pot obtine tot ce vreau,dar stiu ca si atunci cand nu reusesc nu este intotdeauna o pierdere. Stiu ca Dumnezeu poate raspunde prin "Da', dar uneori, pentru binele meu, El spune "Nu" sau "Nu acum" . Am invatat ca daca eu ma schimb,totul in jurul meu se schimba,ceea ce include circumstantele in care ma aflu si apoi toate celelalte. Dar pentru asta trebuie mai mult decat sa vreau. Trebuie sa iau o decizie.

Acum stiu ca oamenii sunt tot oameni, si te pot dezamagii. Chiar si cei de la care nu te astepti. Chiar si cei in care ai incredere. Si totusi, nu inseamna ca o fac intentionat. Stiu ca si eu la randul meu am dezamagit, desi a fost ultimul lucru pe care l-am vrut. Am invatat ca exista consecinte, chiar si atunci cand iti pare rau. Dar am invatat si sa iert sau sa primesc iertare.

Am invatat ca e fain sa ai asteptari, e bine sa speri, dar nu intotdeauna pot fi implinite. Am invatat sa visez si sa cred in visele mele. Sa am incredere. In mine, ca pot, in ceilalti, ca sunt acolo pentru mine, si in Dumnezeu, ca e tot ce am nevoie.

You are strong


A strong woman works out every day to keep her body in shape …

but a woman of strength kneels in prayer to keep her soul in shape…



A strong woman isn’t afraid of anything …

but a woman of strength shows courage in the midst of her fear…



A strong woman won’t let anyone get the best of her …

but a woman of strength gives the best of her to everyone…



A strong woman makes mistakes and avoids the same in the future…

a woman of strength realizes life’s mistakes can also be God’s blessings and capitalizes on them…



A strong woman walks sure foetidly …

but a woman of strength knows God will catch her when she falls…



A strong woman wears the look of confidence on her face …

but a woman of strength wears grace…



A strong woman has faith that she is strong enough for the journey …

but a woman of strength has faith that it is in the journey that she will become strong…



A strong woman is one who gets her heart broken time and time again and still has the strength to gather the pieces to create a new life for herself. Remember that no matter what pain you’ve been through, tears will dry, broken hearts will heal, and somewhere out there the person who truly cares is waiting. you’re a woman and you are strong.

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Trezire


Sunt momente cand parca te trezesti dintr-un somn lung. Te simti parca de pe alta planeta, nu sti exact unde te afli, ce se intampla in jurul tau, lucrurile sunt confuze. Iti ia putin timp sa te dezmeticesti, sa vezi realitatea din jurul tau. Parca sunt momente cand traiesti ca intr-un vis, cand iti creezi pareri proprii, diferite fata de cele adevarate in totalitate, creezi o lume a ta, si atat timp cat esti acolo, iti e bine. Nimic nu te poate atinge. Esti happy. Apoi vine ceva de afara, ceva la care nu te astepti, si iti da o monstra de realitate. Dar e ok, pt ca in continuare ai ceva de care sa te agheti. Speranta. Apoi mai vine un vant. Apoi un tsunami. Si apoi vine momentul cand chiar trebuie sa te trezesti pentru ca nu mai poti continua asa. Totusi, dupa perioada de ameteala, incepi sa vezi clar ce e in jurul tau. Realizezi unde esti. Realizezi cat de ireal si poate prostesc era visul pe care l-ai avut. Razi. Pare greu de imaginat ca ai crezut cu asa tarie in el. Apoi incepi sa apreciezi realitatea, pentru ca, indiferent daca nu e perfecta, e ceva stabil, adevarat. E un nou inceput

Nimic nu e in zadar...

Credeti ca exista persoane care pot face ceva fara un motiv anume? Fara o motivatie? Poti investi timp,efort si asa mai departe in ceva daca nu iti pasa? Poti sa treci peste obstacole,sa lasi de la tine, sa iti calci pe mandrie,daca nu conteaza? Eu nu cred. Nu cred in asa ceva si ma indoiesc ca voi crede vreodata. Nu suntem roboti, nu avem masinarii in loc de creier sau inima. Traim, gandim, simtim, punem sentiment. Si totusi, uneori tare mi-as dori sa nu fie asa. Mi-as dori ca toata munca, tot efortul, timpul, sa fie apreciate. Parca de multe ori te zbati,si obti rezultate cu mult sub asteptari. Poate nici nu ai asteptari, vrei doar sa fie bine - si nu intotdeauna iese cum vrei. Parca pentru alte persoane e mai usor,parca uneori e nedrept. Parca dai 100% si nu primesti nici 10%. Si nu neaparat trebuie sa astepti ceva,dar pana la urma tot om ramai, si tot te consumi. Totusi... E ok. Pentru ca pana la urma, nimic nu pleaca fara sa se intoarca. Nimic nu e in zadar. Si daca cineva se bucura de munca ta,e bine. Si daca cineva se bucura de timpul si efortul tau, e extraordinar. Si daca altcineva se bucura de ceva pt care tu te-ai straduit atata fara rezultate, nu e problema. Roata se intoarce ;) just be patient and wait. Remember,in a way or another,things change...

Past. Present. Future. Change and need.

E uimitor cat de mult ne putem schimba, cat de diferiti putem deveni. Ajungem pana acolo incat nu ne mai recunoastem pe noi insine. In acelasi timp, e ciudat. Ciudat cum zi dupa zi, nu se schimba nimic, iar apoi, cand te uiti inapoi, esti socat. Parca nu esti tu. Parca nu-ti vine sa crezi ca a fost o zi in care erai altfel. Iti amintesti totul, ca pe un vis, nu sti sigur daca e realitate sau nu, asa mult timp pare ca s-a scurs.. Te uiti la trecut ca la o poveste, un film in derulare, in care sti ca esti personajul principal. Dar nu mai inseamna nimic pentru tine, pentru ca tu esti altcineva acum.

Daca iti place sa te uiti la seriale, sti ce zic :) Dupa cateva sezoane, sa te uiti din nou la primul episod. E impresionant sa-ti amintesti de unde a inceput totul. E chiar putin ciudat. Iti vine sa le spui actorilor : "hey, tu! ai grija nu fa aia si aia, vezi fa asa ca e mai bine.." etc. Si mai trist e atunci cand te uiti inapoi, si vrei sa iti spui tie - dar nu poti. Deja esti unde esti. Trecutul nu iti mai apartine, insa prezentul da. Si mai trist e daca le vremea respectiva stiai ca cealalta alegere ar fi cea potrivita, si totusi, ai ales sa faci lucrul care iti facea mai mult bine pe moment. Trist, dar totusi, in loc sa stam sa ne gandim "ce ar fi fost daca..", sa ne concentram pe ce putem face acum. Sa ascultam acum. Sa luam decizi intelepte acum. Se spune ca mai tarziu e mai bine decat niciodata.



"Căci Eu ştiu gândurile, pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde."



Cred ca unul dintre cele mai grele lucruri pentru noi este sa traim in prezent, fara sa ne facem griji de ce va fi maine, poimaine, peste un an sau peste 10. Nu spun ca nu ar trebui sa ne gandim ce ar trebui sa facem azi ca sa ne fie mai bine maine (gen planuri de scoala, cursuri, job etc - tot ceea ce trebuie), dar sa fie pur si simplu ganduri, nu ceva ce ne fura pacea, si la care sa ne gandim non stop.

De multe ori ma gandesc "da de multe ori m-am rugat pentru ceva si nu am primit" . Si eu ma rog pentru multe lucruri, nu asa de multe primesc. Dar sigur e un motiv : poate nu cer ceea ce trebuie, poate nu am neaparata nevoie, sau poate nu e timpul potrivit. Un lucru e sigur : Dumnezeu implineste nevoile, atunci cand ele sunt cu adevarat nevoi.

Refuz

Refuz să-mi declar viaţa un eşec doar pentru că o zi mi-a mers prost. Am terminat cu declaraţiile de felul: nimic nu merge bine, am o viaţă bună de nimic sau totul merge prost. Refuz să dau vina pe Dumnezeu pentru deciziile proaste pe care EU le-am luat în viaţă. E greu să recunoaştem că ne merge prost pentru că NOI am făcut nişte alegeri greşite. E mai uşor să dăm vina pe Dumnezeu. Refuz să fac un lucru doar pentru că toată lumea-l face. Niciodată nu mi-a plăcut spiritul de turmă şi sper că nici nu va începe să-mi placă. Vreau să fac ceva pentru că aşa simt eu, nu pentru că toţi o fac. Refuz să las orgoliul şi mândria să-mi conducă viaţa. Des am făcut prostia să las orgoliul şi mândria să stea în faţa unor lucruri. Mi-a fost enorm de greu să învăţ să-mi cer iertare sau să accept faptul că uneori, nu tot timpul eu am dreptate. Ştiu oameni care din orgoliu şi mândrie, nu au mai vorbit ani întregi cu persoane dragi lor. Refuz să las asta să se întâmple în viaţa mea! Refuz să urăsc pe cineva pentru că mi-a făcut un rău. Vreau să învăţ să privesc partea bună a lucrurilor. Mi-a făcut cineva rău? Cu siguranţă am ceva de învăţat din asta! Dacă nu se potriveşte caracterul meu cu al unei persoane, prefer să păstrez distanţă decât să fiu ipocrit. Refuz ca problemele să mă îndepărteze de familia mea. Nu mai vreau ca problemele care mă apasă să stea în calea comunicării cu familia mea. Refuz să judec persoanele. Recunosc, uneori am judecat. Vreau să mă las de acest obicei pentru că nu am nici un drept şi nici măcar nu sunt în măsură să judec pe cineva. Refuz să renunţ la visele mele. Nu voi arunca la gunoi visele mele doar pentru că mi se par imposibil de realizat. Am să lupt, am să mă ridic de fiecare dată când voi cădea şi voi continua să visez.

joi, 1 septembrie 2011

How can you forgive if you can`t forget?






Friendship Comments
Sti sentimentul acela cand ai un priten bun / o prietena cu care poti sa vorbesti orice? Sti ca poti sa suni la orice ora, va fi acolo. Cu care poti vorbi banalitati incontinuu si mai mult, si de care simti ca nu te saturi. Persoana in care ai cea mai mare incredere, care te cunoaste cel mai bine, pentru care ai face orice ... cu totii avem persoane de genu` asta in viata noastra. Ai zice ca astfel de relatii sunt puternice, ca nu se darama asa usor, ca indiferent ce se intampla, ele rezista. Se refac. Totusi, uneori, oricat de mult am incerca si ne-am stradui sa nu facem asa : gresim. Inca suntem oameni. Inca suntem raniti, fustrati, cu nevoi neimplinite pe care de cele mai multe ori uitam unde trebuie sa le implinim si incercam sa gasim asta in celelalte persoane. Nu ranim pentru ca vrem, ranim pentru ca incercam asa de tare sa fie bine incat sufocam. Ca atunci cand o persoana se ineaca si altcineva sare sa o salveze: persoana care nu stie sa inoate se agata ca o lipitoare de salvator, pentru ca sa supravietuiasca - dar in loc sa usureze munca lui, o face mai grea - se scufunda amandoi. Ce face eroul nostru? Da din tot ce poate ca sa se salveze, sa tina persoana care se ineaca departe de el, nu pentru ca nu vrea sa o salveze, ci pentru ca insasi persoana aceea nu-i da cale libera sa o faca.
Am invatat ca oricat de mult te straduiesti, nu poti face intotdeauna lucrurile cum vrei. La un moment dat, ajungi sa ranesti si sa fi ranit. Asa ca, atunci cand nu mai e nimic de facut, solutia este rabdarea: uneori timpul rezolva mai multe decat putem noi.

miercuri, 27 iulie 2011

Viata cu DUMNEZEU e o AVENTURA

Edit
Viata cu DUMNEZEU e o AVENTURA
by Ersi Moldovan on Thursday, July 21, 2011 at 12:59pm

Cunosc o persoana la care ii place sa spuna ca "viata cu Dumnezeu e o aventura!" [ghici cine? :)) ]. Da, asa e, viata cu Dumnezeu e o aventura. Si poate nu sari cu parasuta, nu faci bungeejumping sau alte lucruri dinastea grozave,ci viata cu Dumnezeu e o aventura pentru ca atunci cand ajungi la limita, si nu mai poti face nimic, El intotdeauna gaseste o modalitate prin care sa te uimeasca. Cand ajungi acolo in punctul ala, nu te dai batut, nu cobori din rollercoaster, ci calatoria abea incepe. Nu stiu daca ati fost vreodata pe un rollercoaster imens, unde inima chiar iti sta in loc cand vagonul ajunge in locul acela cel mai de sus, se opreste cateva secunde, si apoi porneste din nou, cu viteza - de obicei acolo merge cel mai repede, pentru ca are avant. E o experienta tare; una si mai tare e daca asta se intampla pe intuneric:)). Been there, done that. Viata cu Dumnezeu e la fel - mergi ce mergi, si apoi e un punct in care te opresti, nu mai poti merge la fel de incet, nu mai ai avant. Esti coplesit de probleme, circumstante... E momentul sa te lasi condus cu adevarat de Dumnezeu, sa-L lasi pe El sa preia controlul. E momentul acela in care tu nu mai poti, si ai nevoie de o minune. Si daca Il lasi pe El sa lucreze - minunea se intampla, si tu prinzi din nou viteza, una noua, adevarata. Si pentru unii din noi, momentul ala de cateva secunde dureaza prea mult, nu mai avem rabdare, ni se pare ca Dumnezeu nu face nimic, vrem sa coboram. Apoi realizam ca nu putem. [Sa fim seriosi, cine coboara din rollercoaster cand vagonul e acolo sus, oricat de mult e de asteptat, preferi sa astepti decat sa cazi in gol]. Asa ca stam si ne concentram pe orice altceva in loc de ceea ce trebuie - faptul ca Dumnezeu nu va intarzia sa faca partea Lui.



"Bless our God, O peoples!

Give him a thunderous welcome!

Didn't he set us on the road to life?

Didn't he keep us out of the ditch?

He trained us first,

passed us like silver through refining fires,

Brought us into hardscrabble country,

pushed us to our very limit,

Road-tested us inside and out,

took us to hell and back;

Finally he brought us

to this well-watered place."

[Psalmul 66:8-12 - Biblia in limbaj contemporan, "The message"]

No title needed :)

Sometimes we just have to learn to accept that some people may stay in our hearts, even if they don’t stay in our lives. And so you keep the memories, but find yourself moving on. And I realized letting go is a gradual process. That I was being healed without knowing it. That even though I didn’t know I was moving on with my life, it was happening. I am learning how to let go of the past now. Everything happens for a reason, and the past is only there to teach you a lesson, to make you stronger. There’s no point in letting it bother you forever. In life, people will come and people will go. But eventually you’ll learn that the people who stay are the ones who will always be there, through all the drama, good or bad times. They will be beside you, and you’ll realize that those are the only people you truly need. Afterall, there’s always going to be bad stuff out there. But here’s the amazing thing - light trumps darkness, every time. You stick a candle into the dark, but you can’t stick the dark into the light.

If there is a will, there is a way

Daca atunci cand din orice directie ai incerca, in orice fel ai pune problema, si orice ai face, ti s-ar spune tot "NU", atunci mai merita sa incerci? Cand sti daca atunci cand renunti esti un las care accepta situaita asa cum e, sau daca esti intelept pentru ca alegi sa faci asta? De ce sunt unele lucruri pentru care merita sa lupti si altele, pentru care oricat ai incerca, tot nu poti face nimic? Si de ce sunt catalogate ca si lucruri care "merita" sau nu. Daca incetezi sa lupti, s-ar putea sa-ti fie mai bine, dar in acelasi timp, asa e sigur ca pierzi. Daca continui, s-ar putea sa nu castigi, sau poate chiar sa pierzi tot...si atunci se merita?



Sa fie oare adevarat ca daca vrei, poti? Probabil. Dar daca nu depinde de tine...atunci poate sa fie tot ce-ti doresti mai mult, ca tot "NU" ramane. Si daca e asa... atunci... probabil e mai bine sa o lasi balta. Dar daca macar un gram depinde de tine, eu zic sa nu renunti, pentru ca mereu te vei intreba "ce-ar fi fost daca...?"....

Faith

Credinta e acel lucru care ramane atunci cand toate celelalte au disparut. Cand toate firele de care te tineai s-au rupt, si ramane unul singur care sti sigur ca niciodata nu se va rupe - sau cel putin nu pana cand ii dai tu voie. Credinta e aceia care ramane atunci cand persoanele care te asteptai sa nu plece niciodata, te-au parasit, aceia care atunci cand toti iti intorc spatele, ea sta cu bratele deschise - si asteapta. Asteapta ca tu sa o vezi, ca e acolo. Credinta e acel lucru care atunci cand simti ca ai pierdut totul, esti totusi castigat daca ti-a ramas. Credinta e atunci cand stai pe marginea unei prapastii si mai ai mai putin de un pas de facut si ai cadea intr-un gol imens pe care nu-l poti concepe, dar sti ca nu te mai poti intoarce - si ea iti spune, "ai incredere, va fi bine...!" . Credinta e mai mult decat speranta - pentru ca ea stie (cu toata fiinta) nu doar spera. Credinta e mai mult decat un sentiment - e o alegere. Poate sentimentele se pot juca cu noi, dar credinta e ceva cert, ceva ce o data ce am ales...devine firul acela de care spuneam.