Sa umpli partea goala a paharului

E asa de interesant cum noi vedem mereu partea rea a lucrurilor. Vedem partea care nu ne convine prima data, si apoi, dupa ce ne-am plans destul, poate (dar numai poate), ne facem timp sa vedem si partea buna. Si sti ce-i si mai interesant? Ca de multe ori partea buna aduce si solutia, portita de scapare pe care o evitam de asa multe ori din cauza unui lucru asa de copilaresc - lamentarea. Si acuma te gandesti " da bine nooo...da ce poate sa mai fie bine cand totu`i asa de rau?" sau si mai si : "nu poate fi nimic mai rau decat asta". Ei bine, daca gandesti asa, s-ar putea sa ai o surpriza : mereu poate fi mai rau decat e, si de cele mai multe ori acel " mai rau" e cauzat chiar de noi. Azi urma sa fie cea mai grea zi din istoria liceului; cel putin asa vedeam eu si colegii mei ziua de azi. "Ne vedem maine, si apoi... daca vom mai putea" , imi zicea o colega. Acum imi vine sa rad. Dar ieri, cand mi-a zis asta, o credeam destul de tare :)) .
Si ghici? Azi am mers la scoala. Ma gandeam ca o sa rezist numai pentru ca pana la urma se va si termina. Daaar, nici vorba de cea mai grea zi! Pentru prima data in istoria liceului meu (adica de cand is si eu acolo) am reusit sa dau un test la fizica de care sa nu-mi fie rusine:)) Si o sa iau 10! ( acuma ma dau mare:)) ) . Si tot asa. Nimic nu o mers cum credeam ca va merge.
Asa ca...toate zilele de suparare si agitatie de dinainte...au fost...pentru nimic. Nu zic ca e ok sa nu-ti pese, doar atat : sa nu-ti pese mai mult de cat e necesar:) Si atunci...poate (dar un poate mai probabil) vei vedea si partea plina a paharului, acea portita de care vorbeam.

Cat de blestemat poate fi un om?

Cat de rau poate sa ajunga cineva? Cat de rau poate sa o duca? Cate rele i se pot intampla? Cata rabdare mai are sa sufere? Cati prieteni mai poate sa tot schimbe? Cate critici mai poate indura? Cate esecuri il mai pot zdrobi? Cat de mult e prea mult ca sa fie numit suportabil?
Ma gandeam la asta azi. Uneori ajungi in punctele tale cele mai slabe, in gropile cele mai adanci, acolo unde nu-ti pasa de nimic, pentru ca nimicul tau nu mai are ce sa piarda prea mult. Si stai acolo si plangi. Si esti sigur ca mai rau nu poate fi. Dar sti ceva? Oricat de rau e, poate fi mult mai rau. Dar mai e ceve : oricat de rau e, poate fi bine. Si cred ca raspunsul la toate intrebarile de mai sus ar fi: Cat de rau poate sa ajunga cineva? Atat cat isi permite. Cat de rau poate sa o duca? Atat cat isi da voie. Cate rele i se pot intampla? Multe. Cata rabdare mai are sa sufere? O infinitate, si cand s-ar termina ar mai gasi inca ceva. Cati prieteni mai poate sa tot schimbe? E un Prieten care nu se schimba niciodata. Cate critici mai poate indura? Atatea pana cand face ceva ca acestea sa nu mai aiba motive. Cate esecuri il mai pot zdrobi? E mai zdrobitor sa nu-ti asumi riscul si sa pierzi, decat sa lupti mai intai. Cat de mult e prea mult ca sa fie numit suportabil? Orice e suportabil - timpul stabileste insa 'cat de mult' e nevoie.

Asa ca... esti in groapa pana iei o decizie sa iesi de acolo. Pana pui in aplicare si te opresti sa plangi ca esti acolo. Oricine poate sa cada in gropi, pentru ca gropile sunt peste tot, dar poti alege daca ramai acolo, sau nu.

Era o data un ateu care a cazut intr-o prapastie. Si a strigat dupa ajutor,iar dupa o vreme cineva i-a raspuns.
- Cine esti? a intrebat ateul.
- Dumnezeu.
- Alticineva mai esteee? a raspuns ateul.
Liniste.
Dupa ce s-a mai gandit, ateul a strigat de nou:
- Ok, daca tu esti Dzeu, salveaza-ma de aici!
- Da-ti drumul! a raspuns Dumnzeu.
Ateul nu si-a dat drumul. Nu a avut incredere. A doua zi, a fost gasit mort la 2 metrii de pamant.

Cam asa facem si noi cu gropile noastre.