People passing

Daca iti iei vreodata timp sa stai sa te uiti la ceilalti, cei care trec pe langa tine, poate prea grabiti sa te observe, prea suparati ca sa vada, prea fericiti ca se le pese sau pur si simplu indiferenti, ai vedea probabil multe goluri. Fiecare din noi avem dorinte, vise, lucruri pe care le vrem. Unele ne sunt date sau le obtinem cu greu, altele ne sunt refuzate. Niciodata nu stam sa fim prea multumitori pentru ceea ce avem deja, intotdeauna tanjim pentru ceea ce nu ni se da, ceea ce ne este imposibil sau prea greu de obtinut sau pentru ceea ce ne este interzis. Si poate ar fi ok, si dupa un timp ne-ar trece, daar...sunt alti oameni care au acel ceva pentru care noi ne zbatem. Il au si nu sunt multumitori. Il au si le este indiferent. They take it for granted. Si iti vine sa tipi, sa te zbati, orice, doar sa-i faci constienti de ceea ce au, de faptul ca tu nu ai, nu poti. Dar trebuie sa taci, sa ti in tine, sa continui sa-ti doresti si sa speri. Dar daca ti s-a zis NU, atunci mai merita sa speri? Daca sti ca acel NU nu se va mai schimba, mai merita sa astepti? Sau poate sa fi fost NU ACUM, si sa fi inteles tu gresit? Daca usa este inchisa cu o cheie care s-a pierdut? Merita sa spargi lacatul?

Si apoi, sunt ceilalti oameni, care la randul lor vad in tine acel lucru dupa care ei tanjesc, dar la care tu dai cu piciorul, pentru ca te-ai hotarat sa stai in fata unei usi care probabil nu se va mai deschide niciodata.

Isaac al meu

Cred ca stiti povestea lui Isaac. Singurul fiu al lui Avraam, pe care Dumnezeu l-a cerut ca si jertfa. Dumnezeu i-a cerut ce avea mai scump, mai drag si mai important - pe fiul lui. De multe ori am citit povestea, de multe ori am trecut peste ea, uneori mi se parea crud si nedrept, alteori credeam ca Dumnezeu avea tot dreptul sa ceara ce vrea El. De multe ori am privit ca si intreg - Avraam a fost gata sa jertfeasca tot, dar pana la urma nu a mai fost nevoie. Si asta schimba totul. Aveam impresia ca i-a fost mai usor sa renunte la Isaac pentru ca i-a fost dat inapoi pana la urma - un singur mic(mare) amanunt imi scapa: Avraam nu stia ca Isaac ii va fi dat inapoi, si totusi a renuntat la el, chiar daca inima lui s-a zdrobit, chiar daca ar fi dat orice sa poata schimba ceva, chiar daca era cel mai greu lucru pe care i-l ceruse Dumnezeu pana atunci si de atunci incolo - Avraam a zis da.

Cu totii avem un Isaac in viata noastra - ceva/cineva de care suntem atasati mai mult decat orice, cu care impartim timpul nostru, emotiile noastre, reusitele si zilele proaste. Si e o binecuvantare pentru noi pana cand devine mai mult decat atat. Te atasezi atat de tare ca simti ca nu doar te ti de acel ceva, ci esti legat, lipit. Si atunci e momentul cand Dumnezeu il cere pe Isaac. Acel Isaac care e asa de important pentru tine, El il vrea. Si tu stii ca trebuie sa il jertfesti - trebuie sa-L asculti pe Dumnezeu - trebuie sa dai totul. Si totusi, totul vrea sa nu fie asa. Ai vrea sa-i minti pe toti si pe Dumnezeu, orice, doar sa mai amani umpic. Dar stii ca nu poti...trebuie. Si vine momentul cand trebuie sa duci jertfa si Dumnezeu nu te opreste.

Si stai sa te gandesti pana la urma cine a cerut : El sau oamenii? Dar e trist... pentru ca tu nu poti schimba nimica. Dar e ok... ai trecut testul.

Promisiuni

Cu totii facem promisiuni. Spunem ca vom face un lucru sau altul. Uneori poate promitem doar ca sa facem pe cineva fericit/a, alteori sa ne simtim noi impliniti. Totusi, de cele mai multe ori nu ne implinim cuvantul... pentru ca uitam sau pentru ca nu putem. Si nu ma refer doar la promisiunile mari, care implica sa dai totul ca sa le implinesti,ma refer la lucrurile mici, pe care poate le-ai spus in trecere, dar care pentru ceilalti inseamna mult. Poate ai promis ca vei fi undeva, candva. Poate ai promis ca o sa faci ceva, sau o sa dai ceva. Poate ai spus ca o sa schimbi ceva. Nu conteaza CE e ,conteaza ca trebuie implinit. Asa ca, mai bine inainte sa spui ca vei face ceva, gandeste-te daca poti si vrei. Apoi...daca ai zis ca faci, fa.



Dumnezeu face promisiuni - si niciodata nu-I pare rau ca le face. Daca El promite ca va face minuni, le va face. Poate pentru unele minuni e nevoie de mai mult timp pentru ca Dumnezeu sa-si ia cu adevarat gloria de ele. Dar El nu promite niciodata fara ca apoi sa indeplineasca, si niciodata nu alege un mod banal de a le indeplini.

Toate acele lucruri pe care nu ni le-am spus

E titlul unei carti pe care am citit-o in vara. Era vorba despre relatia dintre o tata si fiica lui, cum s-a racit in ani si cum au ajuns sa nu-si vorbeasca, si cum, abea dupa moartea lui "au reusit" sa clarifice lucrurile. Azi am dat peste carte si mi-am amintit de ea. E asa de important cum cladim relatiile noastre, ce spunem si ce nu. Cel mai important nu e cat timp investim in ele [desi e si asta ceva], ci ce investim. Nu e vorba despre cat de mult vorbim, ci despre ce vorbim. Putem sa stam ore intregi si sa povestim fleacuri, sau putem sa stam cateva minute care sa faca diferenta. Nu e vorba despre toate lucrurile pe care ni le spunem... e vorba despre lucrurile care nu sunt spuse, si care defapt sunt cele mai importante. Cand ceva nu e ok, niciodata nu alergi sa spui ca nu-ti e bine, te pierzi in detalii despre orice altceva, mai putin despre tine. Si totusi... atunci cand esti apropriat de cineva iti dai seama ca nu e totul roz si fara sa ti se zica. E ca si atunci cand arunci cu o pietricica in geam - nu e nevoie sa se sparga ca sa auzi. De ce de multe ori asteptam pana in ultimu moment ca sa facem ceva? Atunci cand ceva se sparge, niciodata nu va mai fi la fel - va trebui reinoit. Si...e cam greu. Nu e vorba despre lucrurile pe care le spunem sau le facem, e vorba despre lucrurile pe care le ascundem, nu le spunem si amanam sa le facem. Si da, sunt oameni care isi construiesc propriile ziduri, dar printre ei sunt si cei care abea asteapta sa vada cine e gata sa le doboare.