Nu. [si asta e veche...]

Isi lasa privirea sa cada asupra ierbii proaspat taiate. Nu mai avea sens sa-l priveasca. Nu vroia sa vada ochii care o data o priveau cu admiratie si dragoste privind-o acum cu dezamagire si chiar ura. Nu vroia. Nu putea. De fapt era sigura ca nici nu ar fi reusit. Pleoapele ei nu indrazneau sa se ridice intr-atat. Privirea ii era impaienjenita de prea multe lacrimi. Lacrimi reci. Lacrimi pe care ea nu ar fi trebuit sa le fi simtit niciodata. Si totusi, el ii aratase cum. Durere. Bezna de necuprins. Sute de imagini care nici nu se mai distingeau. Amintiri..ce vor ramane doar atat. Vise prabusite, spulberate de sperante false. Oare aici trebuia sa se incheie totul? Oare persoana din fata ei era chiar el? Era acel necunoscut iubirea ei? Era el cel in care avusese mereu incredere si caruia i-ar fi incredintat chiar totul? Oare insasi viata ei ii spunea acum acele cuvinte ce taiau mai tare ca orice sabie? Sperase la mai mult de cat avea dreptul. Iubise mai intens de cat avea voie. Traise mai puternic de cat era posibil. Si acum venea pedeaspa. Il pierdea. Il pierdea!! Printre lacrimi inghetate isi dadea seama ca defapt lupta era pierduta de mult. Se lupta singura. El incetase cu mult timp inainte. Si totusi…de ce?? Oare nu ii spusese de atatea ori ca o iubeste? Oare nu o iubise? De ce nu ii pasa de suferinta ei? De ce nu reusea sa rosteasca cuvintele magice care ar fi salvat-o de durerea ce o tinea captiva? De ce nu isi intindea bratele? Acele brate calde care mereu i-au fost alaturi s-o sustina. De ce nu o cuprindea in imbratisarea lui salvatoare? De ce nu o strangea la piept sa-i zica “Nu plange. Sunt aici. A fost doar un cosmar”. De ce facea cosmarul – realitate? Era crunta realitate. Realitate ce in basme nu exista. Si ea nu era o printesa dintr-un basm, si el nu era print. Erau doar el si ea. Ea si el. Si lacrimi o copleseau din nou. Plangea. Plangea acum pentru el. Daca suferea si el? Ea nu ar fi vrut asta. Ajungea tristetea ei. El nu trebuia sa simta la fel. Daca indiferenta era doar o masca? O masca menita sa o scuteasca pe ea de alte suferinte. Oare era posibil? Era posibil ca lui sa-i pese inca? Nu era…sperantele sa zbateau sa-i faca feste. Undeva…intre toate sentimentele si gandurile astea…isi facu curaj si isi ridica privirea. Invinse frica si mandria…pentru a fi doborata din nou. Indiferenta era prea mare. Si in acelasi timp…indiferenta o va face puternica.