Dintr-o data simti cum inima i se sfarma in mii de bucatele de durare.Ea nu mai era ea. Timpul nu mai era timp. Durerea era totul. Durerea ii invada trupul, mintea, inima. O durea atat de tare incat nimic altceva nu mai exista. Era doar ea si miile de imagini ce nu o lasau in pace. Printre toate imaginile astea…prima lor imbratisare, primul lor “te iubesc” ..primul lor sarut… printre toate acele comori pierdute, un chip de inger iesea in evidenta. Era el. Iubirea ei, prietenul ei, viata ei. Era ceva ce o data o tinea in viata. Oare daca el nu mai era…ce se va intampla cu ea? Se va rataci printre iluzii si vise? Va inceta sa mai arda lumina? Un lucru era sigur. Nimic nu va mai fi la fel.Nimic. Pana si cerul plangea. Lacrimi de gheata acopereau pamantul incercand parca sa-i transmita o alinare,o mangaiere. Dar nu mai avea rost. Totul s-a sfarsit. Cosmarul nu se mai termina. Degeaba incercase. Degeaba dadu-se totul.Ii dadu-se visele, inocenta…totul. El furase acel tot si acum se facea ca nu stie. De ce? De ce trebuia sa fie asa? Vroia ca lumea sa se opreasca din cursul ei. Sa se termine. Golul din-auntrul ei se adancea tot mai tare.Intuneric.Bezna. Sa fie oare moartea raspunsul?
Nu…deodata totul se umplu de lumina.De dragoste.Era ceva mai mult de cat i fusese luat. Era acel Salvator ce odata simtise tot ce pe ea o strivea acum si mult mai mult. Era El. Era Isus. Si inca o data..a venit sa-i ia suferinta. A venit sa-i vindece rana. Sa-i dea un nou nume, un nou vis…o noua viata. Gunoiul pe care acel om i-l furase…era acum inlocuit cu o comoara.