O ultima postare in 2010

Inca nu-mi vine sa cred cum a trecut si anu` asta`. Parca doar acum era Craciunul trecut, revelionul trecut, 1 ianuarie, Valentine`s, Martie, 1 Aprilie, 1 Mai, 1 Iunie, vacanta de vara, excursiile, inceputul de scoala....si toate celelalte...au venit si s-au dus. Si acum le vine din nou timpul, doar ca de data asta va fi altfel, va fi diferit. Ne-am schimbat, am devenit altcineva, am trecut la alt nivel. Citeam azi ceva despre cum toate lucrurile au fost planuite inca de dinainte sa ne nastem. Cum Dumnezeu are un plan pentru fiecare inca de dinainte sa ne nastem. Nu e prima data cand citesc, aud sau scriu despre asta - si de multe ori ma gandeam intr-un fel sau altul, ca daca totul e stabilit atunci eu nu mai am nici un rol - pur si simplu totul decurge fara ca eu sa am vreo sansa sa schimb ceva - nu e asa. Planul Lui se implineste dar depinde de mine sa astept momentul Lui, timpul Lui, locul Lui, pentru scopul Lui. Atunci viata mea se afla pe cursul stabilit de Dumnezeu.
Filipeni 2:13: "Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea."


" Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile muntoase, voi sfărâma uşile de aramă, şi voi rupe zăvoarele de fier.Îţi voi da vistierii ascunse, bogăţii îngropate, ca să ştii că Eu sunt Domnul care te chem pe nume, Dumnezeul lui Israel.Din dragoste pentru robul Meu Iacov, şi pentru Israel, alesul Meu, te-am chemat pe nume, ţi-am vorbit cu bunăvoinţă, înainte ca tu să Mă cunoşti.Eu sunt Domnul, şi nu mai este altul, afară de Mine nu este Dumnezeu. Eu te-am încins, înainte ca tu să Mă cunoşti.Ca să se ştie, de la răsăritul soarelui până la apusul soarelui, că afară de Mine nu este Dumnezeu: Eu sunt Domnul, şi nu este altul." [Isaia 45 : 2-6]

In 2010 nu am scris prea mult....dar e ok....mai este un an:)) ne vedem la anu` >:D< Sarbatori Fericite si La Multi Ani!!

Reasons Not To Wash

If you took the same excuses that people use for not going to church and apply them to other important areas of life you'd realize how inconsistent we can be in our logic. For example:

Reasons Not To Wash

1. I was forced to as a child.

2. People who make soap are only after your money.

3. I wash on special occasions like Christmas and Easter.

4. People who wash are hypocrites-they think they are cleaner than everyone else.

5. There are so many different kinds of soap, I can't decide which one is best.

6. I used to wash, but it got boring so I stopped.

7. None of my friends wash.

8. The bathroom is never warm enough in the winter or cool enough in the summer.

9. I'll start washing when I get older and dirtier.

10. I can't spare the time

<\embed>

Butterflies at crazyprofile.com

Original vs. Copy

Spuneam intr-una din postarile trecute ca am ceva idei pe care nu stiu [sau nu stiam la vremea aia] cum sa le scriu. Zilele trecute am vorbit cu o prietena, si discutia respectiva a facut putina ordine in capu` meu, asa ca, va impartasesc si voua:)

Ma gandeam la dorintele si la visele noastre. Cat de multe lucruri ne dorim si ce mult visam cu ochii deschisi. Mai ti minte cand erai mica si visai ca esti o printesa/sau un star [in cazul surorii mele mai mici, ambele:))], sau cand visai la masina ta? Sau, mai important decat aproape toate celelalte, cand visai la printul/printesa ta? Da...poate acea vreme a trecut, poate te-ai schimbat, si poate nu mai tintesti asa de sus, nu mai speri - ti-e frica, pentru ca daca indraznesti sa pui inima ta acolo, ai putea fi dezamagit. Visezi, speri si iti doresti - dar lucruri mai mici, lucruri posibile pe care sa le obtii usor. Lucruri care nu te vor dezamagi. Si atunci, care e solutia? Te multumesti cu ceva mai putin decat meriti. In loc sa fi printesa/sau in cazul baietilor,super-erou, esti doar un om, o simpla fiinta care trebuie si ea sa traiasca, si sa urmeze cursul firesc. In loc sa vizezi la ceva mare, te limitezi.

O prietena spunea ca Dumnezeu are pentru noi un plan perfect. El nu vrea sa ne dea ceva mai prejos decat ceea ce meritam. El are pentru noi exact jobul,familia,sotul/sotia perfect/a. Si ni le da pe toate, la timpul potrivit. Problema e ca noi nu avem rabdare sa vina acel timp. Noi alegem sa ne multumim cu copia perfectului. Si o copie e asemanarea perfecta a ceea ce e bun pentru noi, dar totusi, nu e ceea ce e perfect pentru noi. Nu e planul lui Dumnezeu pentru noi.

De exemplu, atunci cand alegi sa cumperi un calculator si tot ceea ce ai nevoie la el - si alegi sa dai bani pe toate, dar sa le ai originale, stii ca functioneaza. Ce e cel mai fain, e ca atunci cand se strica ceva, sau cand ceva nu mai functioneaza cum trebuie, printr-un singur click [sau bine, poate mai multe] poti sa ceri ajutorul firmei de unde l-ai cumparat [cea care l-a creat] si problema se rezolva. In schimb, daca alegi sa furi, sa nu dai bani pe programe si asa, atunci cand se strica ceva, vei avea mereu mai multa bataie de cap. Si oricine poate sa-si dea seama ca o copie nu va functiona ca si originalul.

Asa e si cu noi si Dumnezeu, daca alegi ceea ce El a creat pentru tine, intr-adevar, trebuie sa astepti, sa ai rabdare si asa mai departe, dar atunci cand intervin problemele, vei putea mereu sa mergi la Creator si sa primesti rezolvare. In schim, daca te multumesti cu copia, te costa mai putin - tu determini timpul cand primesti acel lucru, dar niciodata nu vei putea sa te bucuri de binecuvantarile/beneficiile de care vorbeam inainte.

Nu te multumi cu ce se ivesti prima data in calea ta, alege sa astepti timpul lui Dumnezeu si sa primesti ceea ce are El in plan pentru tine. Nu te multumi cu o copie, ci alege ceea ce a fost creat pentru tine.

Inceput

E septembrie. Ai zice ca din multe puncte de vedere e sfarsit, si totusi din prea multe altele - e inceput. Pana azi pana si vremea tinea pana si de ultima zi sa afirme acelasi lucru - inceput. Nu e nevoie sa vada toti, nu e nevoie sa simta toti - dar cu siguranta toti iau parte la el. Ai zice ca s-a sfarsit vacanta - si totusi, a inceput o noua etapa, si, ca ne place sau nu, luam parte la ea. Luni, sora mea cea mai mica si-a luat ghiozdanul si a pasit pentru prima data pe treptele scolii. Doar ieri era micuta mea Maria, scumpa si draga si aveai impresia ca va fi mereu copil - si totusi, a inceput si pentru ea schimbarea. Acea schimbare care incepe pentru toti, ieri, azi sau maine. Acea schimbare de care mai la toti ne e frica, dar ne e si mai frica sa recunoastem. Acea schimbare careia nu i te poti impotrivi, pentru ca faci ce faci, si tot te ia cu ea. Maria nu mai e la gradinita si nici nu va mai fi. Vara din 2010, acea vara pe care am asteptat-o asa de mult, s-a dus si nu mai vine inapoi. Si multe altele.

Si daca s-ar opri aici, ar fi destul de trist. Dar nu se opreste - e inceput. Pentru ca de fiecare data cand o usa se inchide, se deschide alta, si daca nu, atunci un macar un geam :))

Flashback

E interesant cum functioneaza mintea noastra - cum percepem lucrurile de care vrem sa ne amintim, pe care vrem sa le pastram mereu cu noi, dar pe care totusi in cele mai multe cazuri le uimtam - si lucrurile pe care vrem sa le uitam, sa le ingropam si sa fugim de ele, si de care totusi ne mai aducem aminte uneori. Pentru mine, acel "uneori" cand imi amintesc ceva ce am uitat de mult e cel mai neasteptat moment - ciudat - ca si cum imi amintesc din viata altcuiva si apoi realizez ca sunt eu. De cate ori iti amintesti cum era cand erai mic? De prea putine ori - si totusi, exista momente cand dintr-o data iti amintesti un anume lucru, o anumita patanie care te umple de amintiri, de sentimente - poate si de regrete. Cateodata, cand ma plictisesc, ma gandesc cum ar fi sa functionam ca niste roboti - apesi delete - si totul s-a dus - fara urma [sau asa credem noi]. Totusi, chiar si computerele lasa in urma ceva cand noi apasam delete - si acel ceva functioneaza cam ca si mintea noastra - vrem sau nu, uitam, si totusi "ceva"-ul ramane acolo, transparent, invizibil pentru ochi. Si daca ai un computer, atunci stii cand vezi acel nimic lasat de "delete" - atunci cand nu ai nevoie de el.


Ma mai gandeam la ceva - prea greu de explicat acum, dar o sa explic in urmatoarea postare:)

Ziua in care soarele (n-) a mai rasarit

Oi fi eu depresiva in multe din postarile mai vechi, dar totusi nu am ajuns chiar asa de rau:) asa ca, postarea de azi nu va fi una (prea) depresiva:)) . Totusi, cand ma gandesc la afirmatia de mai sus, ma gandesc cu ar fi sa nu mai rasara soarele - ce am face? Va las pe voi sa va ganditi la asta, si daca aveti raspunsuri interesante, le astept:). Ideea titlului, a venit intr-o dimineata la ora 5, pe plaja din Mamaia Nord - Mamaia Sat - Navodari (nu stim inca cu siguranta), in timp ce asteptam sa rasara soarele (am asteptat cam 40 de minute, cele mai reci minute din toata viata mea :| ). Saptamana trecuta am fost la mare cu mai multi prieteni - am ras, am mancat, am facut plaja, am plans, am gatit, am umblat kilometri si kilometrii - impreuna. E uimitor cat te poti apropria de persoane diferite de tine, de care inainte nu stiai nimic sau stiai prea putine, daca doar petreci putin timp impreuna cu ele. Si e uimitor ce prietenii poti sa strici pentru ca nu faci acel lucru.
De multe ori, in viata noastra soarele continua sa rasara, in fiecare zi - zi dupa zi, speranta si sansa cea noua sunt acolo, iar noi ne-am obijnuit asa de mult cu ele, ca ni se par a fi ceva normal, ceva ce ni se datoreaza. Si totusi, cum ar fi ca soarele sa nu mai rasara? Cum ai aprecia atunci oportunitatile ce ti se ofera? Nu intra in panica, soarele va rasari pana cand ii e dat sa faca asta - si chiar si dupa aceea, sansa tot ramane. Dar tu, care te bucuri de acest dar in fiecare dimineata, nu uita sa multumesti pentru el. Indiferent daca e vorba despre o dimineata ca oricare alta si soarele de pe cer, sau daca e vorba de acel soare care iti da puterea sa mergi mai departe de fiecare data cand simti ca noaptea ta [traducere: problema ta] a fost prea lunga.

Devo by Alina

EL, care n-a crutat nici chiar pe FIUL SAU, ci L-a dat pentru noi toti, cum nu ne va da fara plata, împreuna cu EL, toate lucrurile. (Romani 8:32)

Religia Îl face pe Dumnezeu să pară un bătrân zgârcit, arţăgos, surd, încet, care iartă greu şi foarte greu de mulţumit. Ritualurile dezvoltate de-a lungul timpului în cadrul religiilor ne stau dovadă că cel care crede într-un astfel de Dumnezeu e un om tot timpul frământat, plin de îndoieli, şi un sclav greu de eliberat.

Ce diferită imagine promovează religia faţă de ceea ce ne spune Biblia! Dumnezeului nostru Îi place să ofere, nu-I place să se certe, este atent la tânjirile inimii noastre, nu ţine mania, şi nu-I trebuie decât o inimă smerită ca să se bucure. Câtă libertate ne oferă credinţa într-un asemenea Dumnezeu!

Dar ceea ce e cel mai important, cred eu, din toate aceste lucruri este că EL ESTE UN DUMNEZEU GENEROS. Dragostea Lui pentru noi nu poate fi măsurată, şi nici comparată cu nimic altceva din lumea asta. Este cel mai pur şi mai nobil lucru care poate exista, este ingredientul care schimbă milioane şi milioane de oameni în fiecare zi, de 2,000 ani încoace. Protecţia lui nu vine cu măsură…cine a fost cu mine cu maşina (la început!) poate să stea mărturie cât de puternic protejează mâna lui Dumnezeu pe oamenii lui. Mai ţineţi minte drumul spre Budapesta? ALELUIA!!! Mai mult, El ne promite să ne dea tot ce avem nevoie aici pe pământ + o moştenire şi ne pregăteşte un loc în cer, unde vom fi întotdeauna cu El şi vom împărăţi împreună cu El. Vă daţi seama ce Dumnezeu generos avem?!

Ce putem noi învăţa din asta? Putem să învăţăm să fim şi noi generoşi. Cred că toată lumea practică generozitatea financiară, dar haideţi să începem să facem şi lucrurile pe care ar trebui să le facem, nu doar pe cele pe care ar trebuie să nu le lăsăm nefăcute.

Să începem să practicăm o generozitate a inimii, nu doar a buzunarului. Cum putem face asta?

- să oferim un zâmbet cuiva (da, fără motiv)
- să salutăm oamenii (uneori un salut înseamnă aşa de mult!)
- să nu fim indiferenţi la Samaritenii din jurul nostru
- să ne dăm întâietate unul altuia
- să nu discriminăm pe nimeni, chiar dacă asta ne-ar costa renunţarea la prejudiciile noastre.

Roma

pe aeroport, in Roma

langa castelul Sant Angelo, Roma

Palatini, gradina cu portocale, Roma [la fel si sus,si jos]

Pe castelul Sant Angelo

Roma, se vede Vaticanul in spate

Coloseum

Fontana di Trevi [nush daca am scris bine], n-am aruncat bani inapoi, asta ca daca chiar vreau sa ma mai intorc, o sa am nevoie de ei :)))

Coloseum din nou, Maria

Castelul Sant Angelo

Nu am mai scris de multa vreme, nu pentru ca nu am avut idei, ci pentru ca nu am gasit timp sa am chef sa scriu. Saptamana trecuta am fost intr-o scurta vacanta impreuna cu familia la Roma :x . E un oras impresionant, mai ales prin faptu ca acolo simti cu adevarat ca pasesti pe locurile unde cu mii de ani in urma paseau si alti oameni. Stai si te uiti la coloseum, la forul roman,la toate catedralele lor imense,la picturi si la statui si nu-ti vine sa crezi. E impresionant. Roma e un oras care te face sa privesti arta altfel. De la toate monumentele pe care le vizitezi, si pana la cersetorii care canta la vioara in metrou sau la pizza care se gaseste la fiecare pas - totul e special. Cand vezi toate lucrurile astea, e imposibil sa nu te gandesti ce fain ii, ce faina ii lumea in care traim, ca iti place sau nu unde te-ai nascut,trebuie sa recunosti ca lumea e superba. Cand te uiti la toate picturile si statuile, e imposibil sa nu te gandesti la cat de talentati sunt oamenii, si cate au reusit sa faca. Iar cand ajungi sa te gandesti la asta, mie cel putin, mi-e imposibil sa nu ma gandesc Cui datoram toate astea si Cine merita gloria.
In drum spre casa, ma uitam pe geamul de la avion [batea soarele tare,era cald si imi era rau, da no, nush de ce, da` n-aveam voie sa-l inchid, in fine], cel mai fain ii atunci cand avionul decoleaza si dupaia cand aterizeaza [in rest vezi numa nori], dar momentele alea doua, cand vezi pamantul de sus, sunt momente care iti taie respiratia. Eu, de exemplu, cand vad intinderea de verde, marea si plaja si toate celelalte, fara sa mai vad cladirile, masinile,aglomeratia, ma gandesc ca asa trebuia sa fie.Asa a fost creat. This is the way it was designed. Si totul pentru ce? Pentru noi, pentru mine si pentru tine. Si cine isi ia gloria? Raspunsul ar trebui sa fie Dumnezeu, dar nu totdeauna e asa. Pentru tine cum e?

Momentul potrivit

Trecutul. E ceva ce ramane in urma noastra - ca ne place sau nu, e ceva ce nu mai putem schimba. Unii vor sasi uite trecutul, si chiar reusesc. Altii reusesc mai putin. Si ceilalti, nu il uita, dar nici nu-i afecteaza. Nu stiu cati se incadreaza in ultima categorie. Eu am trecut prin fiecare din aceste categorii : pentru o vreme, am uitat - nu am sters nimic, nu am vindecat nici o rana, pur si simplu am uitat. Am creat peste o temelie alta temelie. Totusi, perioada aceasta nu a durat mult, pentru ca din senin am inceput sa-mi amintesc - cu o multime de detalii. Eu consider aceasta perioada a uitarii o peroioada de liniste - o binecuvantare. Totusi, perioada asta trebuia oprita pentru ca trecutul nu era vindecat, era doar ascuns. Apoi a urmat perioada de vindecare- o perioada grea, dar care-si merita fiecare secunda. Si in sfarsit, perioada in care trecutul seamana cu niste pagini de carti, o poveste care o poti citi oricand dar te afecteaza la fel de tare ca si SCUFITA ROSIE.
De ce spun lucrurile astea? De ce acum? Pentru ca mi-am dat seama ce mult poate schimba modul in care privim lucrurile atunci cand incepem sa ne asumam si noi vina pentru trecut. Nu zic ca pe tine nu te doare, nu zic ca doar tu esti de vina, dar cu siguranta undeva ai gresit si tu. Si cand iti asumi vina...incepi sa vezi ca in primul rand ai nevoie tu de iertare, si dupa ce te-ai iertat, poti ierta si pe ceilalti.
Ieri am avut o discutie cu o persoana - o discutie care a facut o schimbare in mine, desi stiam toate lucrurile alea, desi doar mi s-au amintit, totusi, o fost ceva ce aveam nevoie si am primit in momentul in care am fost pregatita sa primesc. Unele raspunsuri.
DUMNEZEU E ASA DE MARE! Si este un Dumnezeu al momentului potrivit!

Indiferenta

"Poate pentru lume esti doar o simpla persoana, dar pentru o anumita persoana poti fi intreaga lume" - un motto pe care l-am auzit de multe ori si la care m-am gandit de multe ori. De multe ori te simti ca si ultima persoana din lume, dar sti ce? Contezi. Mai mult decat crezi. Nu trebuie sa aiba toata lumea nevoie de tine, dar daca cineva are, nu-i distruge "lumea". Nu vorbesc de prietena sau prietenul cel mai bun langa care esti mereu orice s-ar intampla, si acum cand citesti ai spune "da, eu sunt tare, sunt mereu acolo", nu, nu vorbesc despre asta. Cu totii avem persoane de care suntem apropriate si cu care ne place sa impartim timp. Dar, oare doar 2-3 persoane din viata noastra au nevoie sa fie ascultate? Ce scriu acum a fost inspirat din mai multe lucruri:
1) Cand stau intr-un loc aglomerat si nu am altceva de facut decat sa astept (asa cum am patit cand am stat la coada 2 ore pentru pasaport), imi place sa ma uit la oameni. Sa vad ce fac ei. Si ma intreb "oare de unde vin?" , "unde se duc?" , "de ce sunt tristi/fericiti?", si tot felul de intrebari simple, dar care pot sa spuna asa de multe. In acea zi cand am stat la coada, am vorbit cu diferiti oameni: o fata care abea astepta sa plece in excursie, o alta fata care trebuia sa se intoarca acasa, un domn care locuia in Franta in timp ce copiii erau aici in tara, o doamna care calatorea in America inca de tanara si care acum trebuia sa mearga sa-si viziteze nepoata, si tot asa. Poate te intrebi de unde stiu asa de multe despre ei :)) ? Raspunsul e simplu: oamenii au nevoie sa fie ascultati.
2) Am participat la un concurs de film cu tema indiferenta si a trebuit sa-mi bat capu sa scot un film despre indiferenta si ideea a fost cam asa: daca fiecare din noi suntem indiferenti fata de un lucru mic, apoi cineva e indiferent fata de tine, si tot asa... pana la urma,lumea in care traim eu si cu tine, cum va fi?
3) Faptul ca in ultimele 2 saptamani am realizat cat de important este sa-i apreciezi pe cei de langa tine : acum sunt aici...si maine nu.

Si totusi, tu singur/a nu poti fi totul pentru toti. Dar este Cineva care poate fi totul pentru tine - si mai mult, El a facut deja pasul. Tu ce faci?

Biologia (sau un mesaj pentru crestini)

Biologia e una din materiile mele preferate, si totusi una dintre cele mai grele. Cel putin la mine la scoala. Invatam foarte multe, dar eu una ma bucur ca e asa:) E uimitor cat de perfect e creat trupul nostru. Toate lucreaza impreuna cu o precizie perfecta si totul merge ca pe roate. Daca chiar si o celula nu mai lucreaza cum trebuie, se creeaza defectiu, si unele din ele chiar fatale. Fiecare componenta are un rol la fel de important, si totusi, daca un organ nu reuseste sa-si indeplineasca sarcina 100% este altul care sa-l ajute. Fiecare ora de biologie e altfel, si cu fiecare ora cred mai mult. Mai mult intr-un Dumnezeu care e atat de perfect,atat de mare. E imposibil sa sti toate lucrurile astea si sa nu vezi ce Creator incredibil a facut planul. Acum, studiem sistemul circulator. Multe notiuni din nou, dar lucruri la fel de incridibile. Stiai ca inima poate continua sa bata chiar si daca ar fi scoasa din corp? Ea are autonomie, impusurile fiind controlate de unul din tesuturi. Sistemul circulator(sangele) poate doar sa influenteze numarul de impuslsuri pe minut. La fel e si cu noi si Dumnezeu. El nu are nevoie de noi ca sa "fie", El nu are nevoie de lucrarea noastra, nu are nevoie de banii nostrii, de nimic. El ar putea si fara. Dar cand e vorba de noi, de mine, situatia se schimba radical - eu am nevoie disperata de El. Asa cum trupul meu are nevoie de inima. Si la fel cum sistemul circulator poate influenta ritmul, asa pot si eu sa am aceeasi influenta: cat de tare "bate" Dumnzeu in viata mea? Cat de mult il las sa conduca si cat sunt eu de sanatos? Rezistenta noastra e data de o inima care desii bate la fel, da mai mult sange oxigenat. In timpul meu cu Dumnzeu, acolo in locul meu secret cat de mult primesc de la Dumnezeu? Cat de adanca e relatia mea? Si, unul din cele mai importante lucruri: stiti ce produce infarctul? Atunci cand sangele nu are destula presiune din partea inimii ca sa poata trece acea curba care e impotriva gravitatiei (artera aorta), si se intoarce inapoi pe alte doua canale - sangele nu reuseste sa duca la bun sfarsit ceea ce are de facut, sa oxigeneze intreg organismul. Daca in timpul meu cu Dumnezeu, nu primesc Duh Sfant, daca in problemele mele,atunci cand merg impotriva curentului, impotriva gravitatiei, aleg sa merg singur, atunci se produce infarctul - moarte spirituala. Si daca atunci cand Inima pulseaza, sangele refuza sa faca ceea ce trebuie, si ce inima ii spune, atunci se produce infarctul. Cand a fost ultima data cand ai zis ca e ok sa amani ce iti spune Dumnezeu sa faci? Ai grija, amanarea produce anularea definitiva, adica tot infarctul.

Care este rolul meu?

In timp ce mergeam cu autobusul spre oras, faceam ceea ce fac de obicei cand sunt intr-un mijloc de transport: ma uitam pe fereastra, si asteptam sa treaca timpul. Obisnuita, acelasi lucru, acelasi locuri, acelas peisaj. Dar de data asta, m-am gandit la altceva: cum arata peisajul acum 10 ani? cu arata locul unde ma aflu eu inainte ca eu sa fi calcat peacolo? Acum 100 de ani? Acum 1000? Cati oameni au trecut peacolo, si cat de obosit e pamantul sa-i mai tina? Cat de batatorit este solul, si cum aratau dealurile? Cum era fara atea strazi, case, masini, fabrici si magazine? Gandindu-ma asa, o intrebare, zic eu mai importanta, mi-a venit in minte: cine a trecut peacolo inaintea mea? mii si mii de oameni simplu, sau printre ei sa fi fost si cineva care a facut istorie? e locul acesta un loc unde legenda si-a infiripat radacinile, sau doar un loc monoton fara pic de importanta? De obicei, cand privesc pe fereastra, sunt atenta mai ales la oameni. Obicei ciudat. Ma uit ce fac ei, cum sunt imbracati, daca sunt fericiti sau nu, si ma intreb de unde vin, incotro merg si cum e povestea vietii lor. Intrebari la care nu o sa gesesc niciodata raspunsuri. Oare in miile de ani dinaintea mea, a mai calcat cineva pe aici a carui viata sa fi avut un impact?
Un lucru stiu, si un raspuns am: indiferent de cine a fost aici inaintea mea, indiferent de cate persoane au mai trecut pe acolo, acum e randul meu, sansa mea, oportunitatea mea - de a face istorie. Eu pot sa schimb ceva, eu pot sa nu fiu doar cineva care trece si apoi raman doar pasii pe care pamantul ii pastreaza pe vecie. Poate si persoanele dinaintea mea au fost persoane importante, persoane cu un rol, dar acest rol al lor nu trebuie sa fi fost atat de mare cat sa fie trecut in cartile de istorie, ci destul de mare sa fie trecut in viata celorlalti, in alte inimi, in societatea generatiei lor. Detaliile sunt de cele mai multe ori uitate, pentru ca sunt multe si marunte prin definitia lor, dar fara ele n-ar fi posibil. Istoria nu se scrie fara detalii.

Sa umpli partea goala a paharului

E asa de interesant cum noi vedem mereu partea rea a lucrurilor. Vedem partea care nu ne convine prima data, si apoi, dupa ce ne-am plans destul, poate (dar numai poate), ne facem timp sa vedem si partea buna. Si sti ce-i si mai interesant? Ca de multe ori partea buna aduce si solutia, portita de scapare pe care o evitam de asa multe ori din cauza unui lucru asa de copilaresc - lamentarea. Si acuma te gandesti " da bine nooo...da ce poate sa mai fie bine cand totu`i asa de rau?" sau si mai si : "nu poate fi nimic mai rau decat asta". Ei bine, daca gandesti asa, s-ar putea sa ai o surpriza : mereu poate fi mai rau decat e, si de cele mai multe ori acel " mai rau" e cauzat chiar de noi. Azi urma sa fie cea mai grea zi din istoria liceului; cel putin asa vedeam eu si colegii mei ziua de azi. "Ne vedem maine, si apoi... daca vom mai putea" , imi zicea o colega. Acum imi vine sa rad. Dar ieri, cand mi-a zis asta, o credeam destul de tare :)) .
Si ghici? Azi am mers la scoala. Ma gandeam ca o sa rezist numai pentru ca pana la urma se va si termina. Daaar, nici vorba de cea mai grea zi! Pentru prima data in istoria liceului meu (adica de cand is si eu acolo) am reusit sa dau un test la fizica de care sa nu-mi fie rusine:)) Si o sa iau 10! ( acuma ma dau mare:)) ) . Si tot asa. Nimic nu o mers cum credeam ca va merge.
Asa ca...toate zilele de suparare si agitatie de dinainte...au fost...pentru nimic. Nu zic ca e ok sa nu-ti pese, doar atat : sa nu-ti pese mai mult de cat e necesar:) Si atunci...poate (dar un poate mai probabil) vei vedea si partea plina a paharului, acea portita de care vorbeam.

Cat de blestemat poate fi un om?

Cat de rau poate sa ajunga cineva? Cat de rau poate sa o duca? Cate rele i se pot intampla? Cata rabdare mai are sa sufere? Cati prieteni mai poate sa tot schimbe? Cate critici mai poate indura? Cate esecuri il mai pot zdrobi? Cat de mult e prea mult ca sa fie numit suportabil?
Ma gandeam la asta azi. Uneori ajungi in punctele tale cele mai slabe, in gropile cele mai adanci, acolo unde nu-ti pasa de nimic, pentru ca nimicul tau nu mai are ce sa piarda prea mult. Si stai acolo si plangi. Si esti sigur ca mai rau nu poate fi. Dar sti ceva? Oricat de rau e, poate fi mult mai rau. Dar mai e ceve : oricat de rau e, poate fi bine. Si cred ca raspunsul la toate intrebarile de mai sus ar fi: Cat de rau poate sa ajunga cineva? Atat cat isi permite. Cat de rau poate sa o duca? Atat cat isi da voie. Cate rele i se pot intampla? Multe. Cata rabdare mai are sa sufere? O infinitate, si cand s-ar termina ar mai gasi inca ceva. Cati prieteni mai poate sa tot schimbe? E un Prieten care nu se schimba niciodata. Cate critici mai poate indura? Atatea pana cand face ceva ca acestea sa nu mai aiba motive. Cate esecuri il mai pot zdrobi? E mai zdrobitor sa nu-ti asumi riscul si sa pierzi, decat sa lupti mai intai. Cat de mult e prea mult ca sa fie numit suportabil? Orice e suportabil - timpul stabileste insa 'cat de mult' e nevoie.

Asa ca... esti in groapa pana iei o decizie sa iesi de acolo. Pana pui in aplicare si te opresti sa plangi ca esti acolo. Oricine poate sa cada in gropi, pentru ca gropile sunt peste tot, dar poti alege daca ramai acolo, sau nu.

Era o data un ateu care a cazut intr-o prapastie. Si a strigat dupa ajutor,iar dupa o vreme cineva i-a raspuns.
- Cine esti? a intrebat ateul.
- Dumnezeu.
- Alticineva mai esteee? a raspuns ateul.
Liniste.
Dupa ce s-a mai gandit, ateul a strigat de nou:
- Ok, daca tu esti Dzeu, salveaza-ma de aici!
- Da-ti drumul! a raspuns Dumnzeu.
Ateul nu si-a dat drumul. Nu a avut incredere. A doua zi, a fost gasit mort la 2 metrii de pamant.

Cam asa facem si noi cu gropile noastre.