Isaac al meu

Cred ca stiti povestea lui Isaac. Singurul fiu al lui Avraam, pe care Dumnezeu l-a cerut ca si jertfa. Dumnezeu i-a cerut ce avea mai scump, mai drag si mai important - pe fiul lui. De multe ori am citit povestea, de multe ori am trecut peste ea, uneori mi se parea crud si nedrept, alteori credeam ca Dumnezeu avea tot dreptul sa ceara ce vrea El. De multe ori am privit ca si intreg - Avraam a fost gata sa jertfeasca tot, dar pana la urma nu a mai fost nevoie. Si asta schimba totul. Aveam impresia ca i-a fost mai usor sa renunte la Isaac pentru ca i-a fost dat inapoi pana la urma - un singur mic(mare) amanunt imi scapa: Avraam nu stia ca Isaac ii va fi dat inapoi, si totusi a renuntat la el, chiar daca inima lui s-a zdrobit, chiar daca ar fi dat orice sa poata schimba ceva, chiar daca era cel mai greu lucru pe care i-l ceruse Dumnezeu pana atunci si de atunci incolo - Avraam a zis da.

Cu totii avem un Isaac in viata noastra - ceva/cineva de care suntem atasati mai mult decat orice, cu care impartim timpul nostru, emotiile noastre, reusitele si zilele proaste. Si e o binecuvantare pentru noi pana cand devine mai mult decat atat. Te atasezi atat de tare ca simti ca nu doar te ti de acel ceva, ci esti legat, lipit. Si atunci e momentul cand Dumnezeu il cere pe Isaac. Acel Isaac care e asa de important pentru tine, El il vrea. Si tu stii ca trebuie sa il jertfesti - trebuie sa-L asculti pe Dumnezeu - trebuie sa dai totul. Si totusi, totul vrea sa nu fie asa. Ai vrea sa-i minti pe toti si pe Dumnezeu, orice, doar sa mai amani umpic. Dar stii ca nu poti...trebuie. Si vine momentul cand trebuie sa duci jertfa si Dumnezeu nu te opreste.

Si stai sa te gandesti pana la urma cine a cerut : El sau oamenii? Dar e trist... pentru ca tu nu poti schimba nimica. Dar e ok... ai trecut testul.